Din jurnalul unui bloger repatriat
Am luat o pauză deja, de două zile nu am mai scris nimic aici şi asta
pentru că, nici mai mult nici mai puţin, nu văd pentru ce ar trebui să scriu.
Nu am nimic de spus, nimic interesant, după numai două zile, deja, găsesc că
rezultatul este jalnic, tonul general vădit duios-lacrimogen, am alunecat binişor
pe panta amintirilor-lirico-senimentale, parca-ş fi o babă de nouăjdeani
care-şi tot aminteşte de la facerea lumii. Pfuiii!!!
pentru că, nici mai mult nici mai puţin, nu văd pentru ce ar trebui să scriu.
Nu am nimic de spus, nimic interesant, după numai două zile, deja, găsesc că
rezultatul este jalnic, tonul general vădit duios-lacrimogen, am alunecat binişor
pe panta amintirilor-lirico-senimentale, parca-ş fi o babă de nouăjdeani
care-şi tot aminteşte de la facerea lumii. Pfuiii!!!
Cred că trebuie să iau o pauză, am nevoie de o activitate nouă, ceva ce
să mă scoată din toate obişnuinţele, am nevoie să mă rup de tot ceea ce sînt şi
fac acum. Presupun că e momentul acela de periodică detaşare, atît de necesară,
momentul unei revoluţii programate, conştiente adică.
să mă scoată din toate obişnuinţele, am nevoie să mă rup de tot ceea ce sînt şi
fac acum. Presupun că e momentul acela de periodică detaşare, atît de necesară,
momentul unei revoluţii programate, conştiente adică.
Am vrut să iau pulsul naţiunii, pulsul literar, să văd şi eu cu ce se
mai ocupă intelectualii noştri, ce se mai scrie, ce se mai macină, ce iţe se
mai răsucesc în vîrtelniţa minţilor unora, în real, nu din tărîmul virtualului.
Am cumpărat şi eu două reviste literare din cele cu prestigiu, renume şi
tradiţie, mi-am luat alături cafeluţa pregătită să savurez cîteva ceasuri de
plăcere tihnită ‘telectuală, cînd colo, ghinion. Dezastru după dezastru şi dezamăgire
cruntă pe toate fronturile. N-am făcut decît să mă enervez crunt, dar crunt de
tot, să mă dau de pereţi nu alta. Ori neuronul meu e neurastenizat iremediabil,
ori eu n-am mai evoluat deloc de prin secolul 19, ori…e altceva, dar de citit
ceva care să mă captiveze, ori măcar să mă intrige, sau măcar să-mi trezească
un interes cît de mic, pace vouă, că n-am găsit. Eseuri sterile pe teme
extraterestre, într-un limbaj tehnico-doct şi proaspăt jupitero-venusian. Cînd
îmi pierdusem orice speranţă am găsit două pagini terestre, un soi de mic eseu
făcînd apologia…odihnei, eh, asta am priceput şi eu, în sfîrşit unu care
gîndeşte ca mine. Drept pentru care am renunţat pentru moment să mă mai
culturalizez la nivel înalt şi voi lua
îndată o gură de înţelepciune naivă din poveşti nemuritoare. Ştiu că trebuie să
mai găsesc prin bibliotecă măcar un volumaş.
mai ocupă intelectualii noştri, ce se mai scrie, ce se mai macină, ce iţe se
mai răsucesc în vîrtelniţa minţilor unora, în real, nu din tărîmul virtualului.
Am cumpărat şi eu două reviste literare din cele cu prestigiu, renume şi
tradiţie, mi-am luat alături cafeluţa pregătită să savurez cîteva ceasuri de
plăcere tihnită ‘telectuală, cînd colo, ghinion. Dezastru după dezastru şi dezamăgire
cruntă pe toate fronturile. N-am făcut decît să mă enervez crunt, dar crunt de
tot, să mă dau de pereţi nu alta. Ori neuronul meu e neurastenizat iremediabil,
ori eu n-am mai evoluat deloc de prin secolul 19, ori…e altceva, dar de citit
ceva care să mă captiveze, ori măcar să mă intrige, sau măcar să-mi trezească
un interes cît de mic, pace vouă, că n-am găsit. Eseuri sterile pe teme
extraterestre, într-un limbaj tehnico-doct şi proaspăt jupitero-venusian. Cînd
îmi pierdusem orice speranţă am găsit două pagini terestre, un soi de mic eseu
făcînd apologia…odihnei, eh, asta am priceput şi eu, în sfîrşit unu care
gîndeşte ca mine. Drept pentru care am renunţat pentru moment să mă mai
culturalizez la nivel înalt şi voi lua
îndată o gură de înţelepciune naivă din poveşti nemuritoare. Ştiu că trebuie să
mai găsesc prin bibliotecă măcar un volumaş.
Explicam unui prieten de ce nu pot scrie constant, aşa cum mi-am
propus, cîte două pagini zilnic. În primul rînd că nu pot scrie sub semnul lui “e musai” şi apoi că dimineaţa, la prînz şi
spre seară mi-e lene, apoi la 21 am serialul, iar după ora 22 e tîrziu şi numai
chef de scris nu mai am.
propus, cîte două pagini zilnic. În primul rînd că nu pot scrie sub semnul lui “e musai” şi apoi că dimineaţa, la prînz şi
spre seară mi-e lene, apoi la 21 am serialul, iar după ora 22 e tîrziu şi numai
chef de scris nu mai am.
Dar pe blog? Nici aici.
Probabil că sînt mai
conservatoare decît mă credeam în anumite privinţe.
conservatoare decît mă credeam în anumite privinţe.
În momentul cînd am
descoperit blogul, sau platforma cu pricina, să zicem, mă aflam într-un peisaj
sufletesc anume.
descoperit blogul, sau platforma cu pricina, să zicem, mă aflam într-un peisaj
sufletesc anume.
În cadrul acela am legat simpatii, prietenii, amiciţii virtuale;
fie ele şi virtuale tot au fost clipe în care ne-am simţit bine, ne-am amuzat,
am rîs cu adevărat, în real, am fost bucuroasă, amuzată, preocupată sau
îngrijorată.
fie ele şi virtuale tot au fost clipe în care ne-am simţit bine, ne-am amuzat,
am rîs cu adevărat, în real, am fost bucuroasă, amuzată, preocupată sau
îngrijorată.
Şi asta n-a mai fost virtual sau a fost tot aşa de virtual precum
sînt cîmpiile noastre interioare pe care le paştem zilnic, adică una peste alta
au fost clipe bune şi rele, pline sigur.
sînt cîmpiile noastre interioare pe care le paştem zilnic, adică una peste alta
au fost clipe bune şi rele, pline sigur.
Şi cînd, din tot felul de motive ne-am
împrăştiat cu toţii care-ncotro, şi nu încerc să explicitez de ce, fiecare cu
motivele sale, sau cu calea proprie, bună/rea, bine/rău,
nu mai contează, am simţit un gol şi nu am mai găsit sensul pentru care să
continui să frecventez un loc în care nu mă mai simţeam acasă.
împrăştiat cu toţii care-ncotro, şi nu încerc să explicitez de ce, fiecare cu
motivele sale, sau cu calea proprie, bună/rea, bine/rău,
nu mai contează, am simţit un gol şi nu am mai găsit sensul pentru care să
continui să frecventez un loc în care nu mă mai simţeam acasă.
Acasă însemnînd
de data aceasta “între ai mei”.
de data aceasta “între ai mei”.
Da, ştiam că ne putem regăsi, indiferent de acele alte locuri
virtuale spre care ne-am îndreptat
fiecare, eram doar la un click distanţă unii de alţii, şi totuşi efectul
psihologic a fost devastator, de netrecut, barierele incomensurabile.
virtuale spre care ne-am îndreptat
fiecare, eram doar la un click distanţă unii de alţii, şi totuşi efectul
psihologic a fost devastator, de netrecut, barierele incomensurabile.
(Da,
uneori îmi place teribil să hiperbolizez auto-persiflant).
uneori îmi place teribil să hiperbolizez auto-persiflant).
E mai greu şi parcă
inutil să baţi în uşa pe care vezi ditai lacătul, chiar dacă, în unele cazuri
fostul locatar a lăsat la recepţie o adresă eventuală.
inutil să baţi în uşa pe care vezi ditai lacătul, chiar dacă, în unele cazuri
fostul locatar a lăsat la recepţie o adresă eventuală.
E şi mai greu să dai de
urma cuiva care a trîntit uşa în nasul tuturor şi s-a expatriat în Siberia fără
să lase sub preş vreo cheie, vreun bilet ori vreo rămurică verde.
urma cuiva care a trîntit uşa în nasul tuturor şi s-a expatriat în Siberia fără
să lase sub preş vreo cheie, vreun bilet ori vreo rămurică verde.
Singurul
lucru (înţelept) pe care îl mai poţi face este să opui minimum de rezistenţă.
lucru (înţelept) pe care îl mai poţi face este să opui minimum de rezistenţă.
Te înfigi bine în pămînt, aştepţi să treacă valul, sau avalanşa sau cum s-o
numi tăvălugul ce te-a lovit, că de obicei vin toate deodată, după care te
scuturi, îţi numeri ciolanele, şi dacă ai ieşit bine la inventar te mai scuturi
odată şi, aşa detaşat şi lucid aştepţi să ţi se lumineze calea şi să fii
pregătit pentru turul următor, pentru următoarea etapă, oricare va fi fiind
aceea.
numi tăvălugul ce te-a lovit, că de obicei vin toate deodată, după care te
scuturi, îţi numeri ciolanele, şi dacă ai ieşit bine la inventar te mai scuturi
odată şi, aşa detaşat şi lucid aştepţi să ţi se lumineze calea şi să fii
pregătit pentru turul următor, pentru următoarea etapă, oricare va fi fiind
aceea.
Mai rău e cînd perioada de aşteptare se prelungeşte atît că nu se
întrevede vreo etapă următoare nici măcar în zarea îndepărtată iar de atîta
luciditate îţi creşte iarbă în barba albă.
întrevede vreo etapă următoare nici măcar în zarea îndepărtată iar de atîta
luciditate îţi creşte iarbă în barba albă.
Şi compromisurile din capul drumului nu se mai numesc înţelepciune sau
toleranţă ci încep să poarte nume de maladie.
toleranţă ci încep să poarte nume de maladie.
***
